Această p ine nu mai era doar hrană. Era o poveste coaptă n fiecare zi, o rugăciune frăm ntată cu m inile mele, o mărturisire fără cuvinte. n ea se adunau toate ncercările vieții mele - de la nceputurile mele ca t năr colindător, cu chitara n spate și inima plină de c ntece, p nă la anii n care am fost omul bun la toate, căut nd un rost, o chemare. Apoi, brutar. Nu doar cu meseria n m ini, ci cu sufletul n aluat.
Fiecare p ine purta amintirea unei familii dob ndite - Corina, cu z mbetul ei cald și m inile care știau să aline; mama ei Maria de la care am dobandit secretele brutariei și a patiseriei; bătr na care mi-a lăsat grădina; Luca și Dorian, care au devenit fiii mei de suflet; Silvia, cu bl ndețea ei tăcută. Și mai ales, sufletul neprihănit al lui Avram, copilul care nu știe ncă durerea, dar care o vindecă doar prin simpla lui prezență.
Toate acestea se plămădeau n "p inea cu suflet". Pentru cei care mai eram - răniți, dar vii. Și pentru cei plecați - care trăiau acum n fiecare fir de făină, n fiecare crustă rumenă, n fiecare firimitură mpărțită cu grijă