nainte de a aşterne pe h rtie nt mplările prin care am trecut, m-am ntrebat dacă e un lucru bun ceea ce mi-am propus să fac. Oare mă vor nţelege sau mă vor judeca greşit cei care vor citi aceste r nduri? De aceea, aş dori să-l avertizez pe eventualul cititor că această mărturisire, şi propune să fie o punte de legătură ntre oamenii care au trecut prin suferințe, asemenea mie, şi cei care vor suferi la un moment dat n viaţă, pentru a le oferi un strop de speranţă şi de alinare n drumul lor. Simt nevoia să vă mai spun că nu mi-am propus de la nceput să ating neapărat un scop prin această scriere. Dar, dacă ar fi să inventez unul acum, ar suna astfel: toţi oamenii trebuie să ajungă la conştiinţa că nimic nu este nt mplător n această lume, dar că tot ceea ce se petrece cu noi este urmarea propriilor noastre acţiuni pentru că Dumnezeu nu lucrează mpotriva voinței noastre. Au trecut mai mulți ani de la momentul dramatic n care mi-a fost fr nt viitorul Din clipa aceea fatidică pot spune că am experimentat iadul şi raiul, moartea și viața, agonia şi extazul, blestemul şi binecuv ntarea. De multe ori mi s-a recomandat să scriu o carte despre pătimirile mele; zile la r nd am fost chiar presat să nu las o astfel de nt mplare neobişnuită să cadă n uitare odată cu trecerea timpului. Cunoștințe, preoţi, medici și prieteni m-au ndemnat să scriu despre ceea ce, n opinia lor, era povestea unei minuni contemporane. Multă vreme nu le-am dat ascultare, pentru că am considerat aproape un sacrilegiu dezvăluirea unor lucruri care trebuiau să răm nă ntre mine și Dumnezeu.
Cea ce vei descoperi n "Minciună și Trădare" este povestea sinceră și emoționantă a călătoriei mele de la haos spre renaștere, povestea acceptării unor adevăruri dureroase Confesiunile mele sunt urme sau, dacă vreți, dovezi pentru "o vreme c nd sub o formă sau alta, te va ntreba ce ai făcut cu ele". Sunt c teva g nduri care au stat ntregi unul l ngă altul form nd impresii și concluzii, propriile mele păreri despre lume și viață, despre oameni și nt mplări, despre bine și rău. Am și eu certitudinile și ndoielile mele, fericirile și tristețile specifice, ntrebările și răspunsurile pe care le-am adunat n ultimii mei ani. Confesiunile le-am scris ca să mă descarc de toate, ca să reciclez ceea ce mintea mea nu mai vrea sau nu mai suportă; picătura care umple paharul, dacă preferați, pe care am aruncat-o pe foi. Pasagerul clandestin pe care l-am aruncat afară din tren doar ca să trag semnalul de alarmă ... Ce semnal? Ce ntrebări și ce răspunsuri?